https://myprofile.panasonic.eu/login?lang=en_GB&{0} /servlet/saml/logout4eu?{0}

Noua cameră Panasonic Lumix LX100 II - companionul perfect pentru fotografii de stradă

• Senzor mare multi-aspect de 17 megapixeli în format 4:3, cu sensibilitate ridicată

• Obiectiv Leica DC Vario-Summilux cu apertură rapidă f/1.7 pentru bokeh superb

• Un nou ecran tactil pentru mai multă flexibilitate și creativitate

București, 22 august 2018 - Panasonic are plăcerea să anunțe introducerea pe piață a noii camere Lumix LX100 II. Aflată deja la cea de-a șaptea generație, renumita serie LX este companionul ideal pentru fotografii de stradă. Mică și ușoară, camera este dotată în continuare cu multe specificații tehnice high-end.

Împreună cu un nou senzor Four Thirds multi-aspect de 17 megapixeli, LX100 II include un obiectiv luminos Leica DC VARIO-SUMMILUX f/1.7-f/2.8, oferind o distanță focală de 24-75 mm (echivalent 35mm) pentru o mare flexibilitate.

Funcția LVF (Vizor Live View) se combină cu noul ecran tactil de 3,0-inch pentru a vă oferi posibilitatea de a compune imaginile în orice mod doriți. Alte funcții includ 4K Video și 4K Photo, introducerea unor noi stiluri de fotografii monocrome, conectivitate Bluetooth și Wi-Fi, plus încărcare USB pentru încărcare rapidă pentru atunci când vă aflați în călătorie.

Principalele caracteristici ale modelului Lumix LX100 II


1. Senzor MOS Micro Four Thirds mare, cu sensibilitate ridicată și procesare Venus Engine

Lumix LX100 II integrează un senzor de 21,77 megapixeli în total, având efectiv 17,0 megapixeli în mod 4:3. Cu o creștere a rezoluției comparativă cu camera LX100 originală, pixelii suplimentari asigură o rezoluție înaltă indiferent de formatul în care doriți să fotografiați - puteți alege între 4:3, 3:2, 1:1 și 16:9.

De aproximativ 1,6 ori mai mare decât un senzor de 1 inch, noul senzor are un excelent raport semnal-zgomot, rezultând o reducere radicală a zgomotului atunci când fotografiați la setarea ISO maximă de 25.600.

În același timp, ultimul procesor Venus Engine oferă utilizatorilor posibilitatea de a înregistra imagini de înaltă calitate, realiste, vibrante, cu o rezoluţie excelentă, contrast ridicat și o reproducere impresionantă a culorilor.

2. Obiectiv 24-75mm f/1.7-2.8 (echivalent): Obiectiv LEICA DC VARIO-SUMMILUX și fotografie macro de la 3 cm

Cu un zoom optic 3.1x, obiectivul echivalent 24-75 mm se apropie de lungimea focală clasică de 24-70 mm.

Oferindu-vă flexibilitatea de a fotografia o gamă diversă de subiecte, de la peisaje la portrete, obiectivul beneficiază, de asemenea, de o apertură deschisă de f/1.7-f/2.8 pentru bokeh superb și fotografiere fantastică în lumină slabă.

Prevăzut cu Power O.I.S. (stabilizator optic de imagine) și cuprinzând 11 elemente în 8 grupuri, incluzând 2 lentile ED și 5 lentile asferice cu 8 suprafețe asferice, puteți fi siguri că fotografiile dumneavoastră vor fi clare și superb definite.

Fotografiile macro pot fi captate extrem de ușor, datorită unei distanțe minime de focalizare de 3 cm (wide) și 30 cm (tele).

3. Comenzi intuitive, compunere ușoară și răspuns de mare viteză

Împreună cu un vizor Live View (de 2764k puncte) de înaltă rezoluție, oferind un câmp de vizualizare de 100% și un grosisment excelent (0,7x, echivalent 35 mm), noul model beneficiază și de îmbunătățiri semnificative ale ecranului LCD posterior.

De exemplu, rezoluția a fost mărită la 1240k puncte, în timp ce a fost adăugată funcționalitate tactilă pentru ușurință de utilizare îmbunătățită. Indiferent de preferințele dumneavoastră pentru compoziția fotografiei, LX100 II are tot ceea ce vă doriți.

Veți beneficia de control direct, intuitiv, datorită inelelor și selectoarelor dedicate, inclusiv un inel de apertură, un inel de control, un selector al timpului de expunere și un selector de compensare a expunerii.

LUMIX LX100 II obține o viteză extrem de ridicată a focalizării automate, de aproximativ 0,10 secunde* și efectuează fotografierea în rafală de mare viteză, la 11 fps (AFS - Focalizare automată individuală)/5,5 fps (AFC - Focalizare automată continuă) pentru a capta subiecții focalizați, aflați în mișcare rapidă. LUMIX LX100 II integrează focalizarea automată Starlight, care permite utilizatorilor să fotografieze o stea pe cerul nopții cu focalizare automată. Aceasta se obține prin calcularea precisă a valorii de contrast în zonă de focalizare automată mai mică.

* Pe baza standardului CIPA. La capătul larg (wide), la utilizarea vizorului Live View la 60 fps.

4. Imagini video 4K de definiție ultra-înaltă și fotografii 4K pentru momente de neratat

Funcția 4K Photo avansată de la Panasonic se îmbină cu avantajul înregistrării video 4K pentru a vă permite să fotografiați la până la 30fps*1 și să extrageți momentul perfect printr-o o fotografie de 8-megapixeli direct pe cameră. Noile adăugiri includ o funcție Auto Marking, care permite un salt mai rapid la cel mai adecvat cadru, și Sequence Composition (Compunere secvențială) - îmbinarea unor cadre diferite pentru a crea un efect special.

Au fost, de asemenea, adăugate funcțiile Post Focus (post-focalizare) și Focus Stacking (combinare imagini focalizate diferit într-o singură fotografie), iar modul Light Composition (compoziţie lumină) poate fi utilizat pentru a crea cu ușurință fotografii cu scene nocturne sau focuri de artificii impresionante.

*1 Despre înregistrarea imaginilor video 4K / înregistrarea 4K PHOTO

- Utilizaţi un card cu clasă de viteză SD cu „Clasă de viteză 3 UHS-I UHS (U3)” atunci când înregistraţi imagini video cu [MP4] în [4K] sau [4K PHOTO] (Clasa de viteză SD este un standard de viteză privind scrierea continuă.)

- Înregistrarea se opreşte când durata de înregistrare continuă depăşeşte 15 minute cu [MP4] în [4K].

- Când este utilizat un card de memorie SDHC: Puteţi continua înregistrarea fără întrerupere, chiar dacă dimensiunea fişierului depăşeşte 4 GB, dar fişierul cu imagini video va fi divizat şi înregistrat/redat separat.

- Când este utilizat un card de memorie SDXC: Puteţi înregistra o imagine video într-un singur fişier.

• Când temperatura ambiantă este ridicată sau este efectuată înregistrarea continuă, camera poate opri înregistrarea pentru a se proteja. Aşteptaţi până la răcirea camerei.

*2 Pentru ieşire video [4K], utilizaţi un cablu HDMI marcat cu logoul HDMI şi care este descris ca fiind „compatibil cu 4K”.


5. Mai multe posibilități creative, un nou mod L.Monochrome D și efect de granulație adăugat

Opțiunea L.Monochrome D a fost adăugată la opțiunile de stiluri de imagine monocrome, ceea ce duce la crearea unor imagini alb-negru dinamice cu zone iluminate și umbre mai bine definite, păstrându-se în același timp detaliile. Alegeți din diferite intensități ale granulației pentru a adăuga un aspect de film fotografiilor dumneavoastră monocrome.

6. Alte funcţii

- Bluetooth 4.2* și Wi-Fi 2,4GHz (IEEE802.11b/g/n/)*

Lumix LX100 II integrează atât conectivitate Bluetooth, cât și conectivitate Wi-Fi pentru partajare rapidă și ușoară a imaginilor. Datorită conectivității Bluetooth Low Energy, puteți menține o conexiune constantă, cu un consum minim de energie.

- Încărcare AC/USB

Încărcați bateria modelului LX100 II fie prin alimentare cu curent alternativ, fie prin USB, aceasta fiind ideală pentru o încărcare rapidă în timp ce călătoriți.

*• Logoul Wi-Fi CERTIFIED™ este o marcă de certificare a Wi-Fi Alliance®.
• Marca şi logo-ul Bluetooth® sunt mărci înregistrate şi proprietatea Bluetooth SIG Inc. şi orice utilizare a acestor mărci de către Panasonic Corporation are loc sub licenţă. Celelalte mărci şi denumiri comerciale aparţin respectivilor proprietari.

Despre Panasonic

Panasonic Corporation este lider mondial în dezvoltarea de tehnologii electronice diverse şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, a soluţiilor profesionale şi a echipamentelor industriale. Aniversând, în 2018, 100 de ani la înfiinţarea sa, compania Panasonic este activă la nivel global, fiind prezentă acum în peste 495 de sucursale şi 91 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete totale de 61,711 miliarde EUR în anul încheiat la 31 martie 2017. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania utilizează tehnologiile proprii pentru a crea o viaţă mai bună şi o lume mai bună pentru clienţii săi.
Pentru a afla mai multe despre Panasonic, accesați: https://www.panasonic.com/ro