https://myprofile.panasonic.eu/login?lang=en_GB&{0} /servlet/saml/logout4eu?{0}

Panasonic prezintă noi modele inovatoare de căşti intraauriculare şi supraauriculare

Noile dispozitive încorporează tehnologie audio extrem de avansată şi diverse caracteristici practice de design

Frankfurt, Germania (29 ianuarie 2016) – Panasonic a prezentat astăzi mai multe produse noi pe care le va adăuga gamei sale de căşti, oferind o calitate audio premium, personalizată pentru dumneavoastră. Noile căşti includ modele intraauriculare (HDE10, HJX21M şi HJX6M) şi supraauriculare (HF300/M), precum şi variante concepute special pentru fitness (BTS50 şi BTS30) şi divertisment la domiciliu (WFG20).

Deoarece modul de ascultare variază de la o persoană la alta, căştile Panasonic au fost proiectate cu atenţie pentru a se adapta unei game variate de preferinţe şi stiluri. Fiecare dispozitiv integrează decenii de experienţă Panasonic în dezvoltarea echipamentelor audio premium şi oferă o combinaţie unică de calitate audio şi confort.

Coloana sonoră pentru antrenamentul dumneavoastră de fitness

Căştile intraauriculare cu Bluetooth BTS50 (alb sau negru) şi BTS30 (alb, negru, galben sau roşu) sunt concepute pentru a arăta şi suna extraordinar, oferind, în acelaşi timp, o fixare fermă pe ureche, pentru a rezista mişcărilor energice. Cârligele pentru ureche, uşoare şi ajustabile, oferă confort chiar şi în timpul celor mai solicitante exerciţii, cablul fiind poziţionat ingenios în spatele urechii pentru a reduce contactul perturbator cu faţa şi gâtul.

BTS50 prezintă, de asemenea, o margine frontală iluminată pentru mai multă siguranţă atunci când alergaţi noaptea şi un finisaj rezistent la apă, astfel încât nu trebuie să vă mai faceţi griji atunci când alergaţi în ploaie sau când transpiraţi în exces.

Un difuzor dinamic mare de 12 mm (9 mm pentru BTS30) garantează sunete clare şi pline de impact, cu streaming wireless la calitate de CD, posibil datorită capabilităţii Bluetooth aptX a modelului BTS50. Microfoanele integrate din ambele dispozitive permit efectuarea practică a apelurilor telefonice în mişcare, iar datorită funcţiei de încărcare rapidă, căştile dumneavoastră vor fi pregătite de plecare imediat ce aţi încălţat tenişii (redare timp de 70 de minute după o încărcare de 15 minute). Căştile BTS50 au o durată maximă de utilizare a bateriei de până la şase ore, deci încă vor cânta chiar şi după ce v-aţi consumat energia şi vă îndreptaţi spre duş.

Sunet de înaltă rezoluţie

Căştile intraauriculare elegante, cu o formă unică, HDE10, încorporează o gamă de tehnologii audio extrem de avansate şi oferă performanţe sonice reale de înaltă rezoluţie. Un difuzor HD de 11,5-mm livrează cele mai subtile detalii ale fiecărui instrument din piesă, reproducând viziunea artistului cu o precizie uluitoare.

Sunetul bogat şi expansiv al modelului HDE10 este îmbunătăţit de designul unic sub formă de corn al căştii, care oferă o izolare excelentă a sunetului şi fixare confortabilă, în timp ce o peliculă multistrat (MLF) – care a fost foarte populară în cazul modelului anterior HD10 – este, de asemenea, utilizată la construcția difuzorului. Alcătuită din sute de straturi, această peliculă MLF ajută la obţinerea unor frecvenţe extrem de ridicate şi la o redare de înaltă definiţie, fără reverberaţii nedorite. Rezultatul este un semnal audio fidel înregistrării originale, de la tonuri de bas dinamice până la frecvenţe înalte clare şi precise.

Sunet personalizat pentru televizor

Noile căşti WFG20 au fost concepute pentru a vă imersa şi mai mult în experienţa divertismentului la domiciliu, fără a-i deranja pe cei din jurul dumneavoastră. Fiind create special pentru televizor, transmiţătorul modelului WFG20 transferă semnalul audio de la televizor (sau de la o altă sursă) la căştile wireless, oriunde pe o rază de 100 m. Butoanele uşor de accesat de pe căşti permit, de asemenea, controlul volumului fără necesitatea unei telecomenzi.

Pe lângă designul practic, modelul WFG20 oferă, de asemenea, o incredibilă calitate audio. Difuzorul de 9 mm asigură frecvenţe înalte clare şi bas puternic, perfecte pentru divertisment cu nivel ridicat al dialogului, precum emisiuni TV şi filme.

Căştile includ, de asemenea, două tipuri diferite de mulaje pentru urechi pentru a corespunde preferinţelor dumneavoastră. Formele cu izolare a zgomotului se introduc în ureche, blocând sunetele externe şi oferind o experienţă cu adevărat învăluitoare. Alternativ, comutarea la conducţia osoasă, transmite sunetul direct la cohlee prin intermediul oaselor maxilarului. Căştile cu conducţie osoasă sunt purtate lângă ureche, în loc de în ureche, permiţându-vă să vă bucuraţi de televizor şi muzică, acordând atenţie, în acelaşi timp, şi mediului din jur. 

Stil portabil

Designul portabil al noului model de căşti supraauriculare HF300/M oferă portabilitate practică, în timp ce difuzorul de 30 mm generează un bas robust. Structura uşoară şi bureţii moi pentru urechi se combină perfect pentru a oferi un confort fără egal, făcând din HF300/M companionul de călătorii ideal. În plus, designul simplu şi elegant vine în patru culori (negru, alb, albastru sau roz), astfel încât să puteţi alege un model care să corespundă cât mai bine stilului dumneavoastră. 

O experienţă premium

Căştile intraauriculare HJX21M adaugă un al doilea magnet cu neodim şi bobină la membrana difuzorului pentru a crea primul difuzor dublu axial din lume. Magneţii sunt poziţionaţi atât în faţa, cât şi în spatele membranei pentru a oferi precizie incredibilă şi sunete clare, superbe. Această tehnologie inovatoare este însoţită de un mulaj ergonomic pentru ureche, care include un port drept, lung şi o cameră Bass Boost pentru a optimiza performanţa difuzorului de 13,5 mm.

HJX6M are aceeaşi formă a căştii ca modelul HJX21M, dar include un difuzor de 12 mm şi magneţi cu control dual pentru distorsiuni nedorite minime şi sunet extrem de natural. 

# SFÂRŞIT #

 

Despre Panasonic
Panasonic Corporation este un lider mondial în dezvoltarea unor diverse tehnologii electronice şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, soluţiilor la nivel de întreprindere şi în industria echipamentelor. De la înfiinţarea sa în 1918, compania s-a extins la nivel global şi operează în prezent peste 468 de sucursale şi 94 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete consolidate de 7.715 trilioane JPY (57,74 miliarde EUR) pentru anul încheiat la 31.03.15. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania îşi utilizează tehnologiile pentru a crea o viaţă şi o lume mai bună pentru clienţii săi. Pentru a afla mai multe despre Panasonic: https://www.panasonic.com/global.