https://myprofile.panasonic.eu/login?lang=en_GB&{0} /servlet/saml/logout4eu?{0}

Technics SC-C70

Un nou sistem stereo compact cu o calitate incredibilă a sunetului și un design uluitor

București, 18 mai 2017: Technics anunță lansarea unui nou sistem stereo compact, SC-C70, în cadrul HIGH END Audio Show din Munchen care are loc în perioada 18-21 mai.
Prevăzut cu sistemul JENO (Jitter Elimination and Noise-shaping Optimisation - Eliminare jitter şi optimizare zgomot), LAPC (Load Adaptive Phase Calibration - Calibrare fază adaptivă în funcţie de sarcină), software-ul de calibrare Space Tune și un concept de tehnologie audio de excepție, noul sistem compact SC-C70 furnizează un sunet bogat, de înaltă calitate, care îi va impresiona chiar și pe cei mai exigenți audiofili.

Sunet puternic și impresionant, care umple orice încăpere, datorită tehnologiilor JENO Engines, LAPC și Space Tune
Brandul Technics este recunoscut pentru faptul că produce echipamente audio extrem de inovatoare din punct de vedere tehnic și uluitoare ca design. Sistemul stereo compact SC-C70, dotat cu trei sisteme JENO care elimină jitterul digital, nu face excepție. Rezultatul este un sunet clar, fără distorsiuni perceptibile. SC-C70 prezintă, de asemenea, funcția LAPC, o tehnologie de amplificator adaptivă în funcție de sarcină, dezvoltată de Technics pentru a asigura integrarea perfectă cu boxele. Sistemul măsoară caracteristicile de fază și impedanță ale boxelor integrate și optimizează sunetul rezultat utilizând datele obținute. Împreună cu conceptul de sunet dezvoltat cu precizie, care înglobează cinci boxe, SC-C70 poate crea o extraordinară experiență de sunet spațial.
Pentru a optimiza efectul spațial al sunetului, sunt utilizate lentile acustice poziționate în fața tweeterelor pentru a distribui și dispersa sunetul optim, în special în gama de frecvențe înalte. În plus, fantele acustice integrate minimizează fluctuațiile, mai ales în gama frecvențelor înalte. Technics a dezvoltat software-ul de calibrare Space Tune pentru a obține o calitate optimă a sunetului. Acest software corectează parametrii prin propria rețea și, drept urmare, permite ajustarea sunetului în funcție de spațiul de audiție.

Funcții versatile în rețea cu Technics app, Apple AirPlay și DLNA
SC-C70 nu are doar un hardware de înaltă clasă și înaltă performanță dar este, de asemenea, și ușor de utilizat. Indiferent că muzica este redată în format de înaltă rezoluție prin rețea, de pe CD, prin conexiune USB, DAC USB sau smartphone, melomanii vor putea păstra un control total asupra sistemului prin intermediul Technics app.
Funcția Apple AirPlay integrată permite utilizatorilor streamingul fluent al fișierelor muzicale de la diferite dispozitive Apple, precum iPod, iPhone sau iPad. Sistemul SC-C70 este compatibil cu DLNA și poate fi conectat cu ușurință la dispozitive mobile de la alți producători prin Bluetooth, permițând accesul la servicii de streaming populare, precum Spotify și TIDAL.

Design elegant
Datorită designului său uimitor, elegant, SC-C70 se integrează perfect în fiecare locuință. Capacul rafinat din sticlă acrilică care acoperă compartimentul CD-ului cu încărcare din partea superioară, adaugă o notă de eleganță acestui sistem compact.

Disponibilitate
Septembrie 2017 (prețul va fi comunicat ulterior).

Mai multe informații despre Technics pot fi găsite pe www.technics.com, pe www.facebook.com/technics.global, pe Twitter via @technics și pe https://www.youtube.com/TechnicsOfficial.

Despre Panasonic

Panasonic Corporation este lider mondial în dezvoltarea de tehnologii electronice diverse şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, a soluţiilor profesionale şi în industria echipamentelor. Sărbătorind în 2018 100 de ani la înfiinţarea sa, Panasonic este activă la nivel global compania fiind prezentă acum în peste 495 de sucursale şi 91 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete totale de 61,711 miliarde EUR în anul încheiat la 31 martie 2017. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania utilizează tehnologiile proprii pentru a crea o viaţă şi o lume mai bune pentru clienţii săi.
Pentru a afla mai multe despre Panasonic, accesați: http://www.panasonic.com/ro