https://myprofile.panasonic.eu/login?lang=en_GB&{0} /servlet/saml/logout4eu?{0}

Panasonic perfecționează tehnologia OLED cu uluitorul model EZ1000 Primul televizor OLED Ultra HD cu capabilitate HDR din lume

Procesorul video Panasonic cu cea mai mare acuratețe întâlnită până acum, împreună cu contrastul fără egal și capabilitățile color ale tehnologiei OLED, vă aduc Hollywood-ul acasă într-un mod nemaiîntâlnit.

București, 4 ianuarie 2017 - Panasonic face cunoscut primul¹ televizor OLED Ultra HD cu capabilitate HDR din lume care acceptă, totodată, o procesare a imaginii la nivel profesional - Panasonic EZ1000. Acesta evidențiază întregul potenţial de contrast și culori al tehnologiei de ecran OLED de ultimă generaţie, concretizate în imagini de o acuratețe unică și o frumuseţe spectaculoasă. Pentru a furniza sunet de cea mai bună calitate, „Difuzoarele cu lame dinamice” ale modelului EZ1000 au fost optimizate de către inginerii celebrului brand audio al companiei, Technics.

Aducem Hollywood-ul în casa dumneavoastră
Cu EZ1000, Panasonic a revoluţionat tehnologia utilizată în televiziune pentru a vă oferi imagini precise care redau exact ceea ce au intentionat regizorii să realizeze.

1. Panoul

Panoul OLED HDR master prevăzut pe EZ1000 este îmbunătăţit comparativ cu mult apreciatul model precedent, CZ950, în două aspecte esențiale. În primul rând, poate reda luminozitatea maximă de aproximativ două ori mai bine decât un panou OLED convenţional. În al doilea rând, poate livra aproximativ întregul spaţiu de culoare DCI care a fost acceptat la scară largă ca fiind o componentă esenţială pentru producerea unei imagini cu domeniu dinamic ridicat (HDR), autentice. Acest lucru reprezintă un avans considerabil comparativ cu modelul CZ950.

Alăturându-se acestor două progrese majore în ceea ce privește tehnologia panoului, un filtru Absolute Black (Negru Absolut) absoarbe lumina ambientală și reflexiile, astfel încât partea unei imagini care trebuie să fie neagră este cu adevărat neagră. În plus, tonul magenta care afectează celelalte ecrane OLED în camere luminoase este eliminat complet.

2. Procesarea

Imaginile redate de EZ1000 sunt controlate de cea mai puternică procesare video implementată de Panasonic într-un televizor de serie procesorul HCX2 Studio Colour.

O altă caracteristică fără precedent este precizia Delta Zero. Acest lucru înseamnă că, datorită sistemului 3D Look Up Table, similar cu cele utilizate de divizia de monitoare profesionale pentru transmisii și realizare a filmelor, Panasonic EZ1000 poate oferi unele dintre cele mai precise culori din universul televiziunii.

De asemenea, procesorul HCX2 soluţionează una dintre cele mai mari probleme ale televizoarelor: pierderea detaliilor în zone ale imaginii care sunt aproape negre. Unul dintre cele mai importante puncte forte ale ecranului OLED este capacitatea de creare a unui negru profund, extraordinar de bogat. Totuşi, pentru a oferi aceste nuanţe de negru, pixelii OLED sunt practic dezactivați - iar reactivarea acestora necesită o îmbunătăţire fizică destul de importantă în ceea ce priveşte tehnologia. Cu toate acestea, Panasonic poate utiliza informațiile acumulate la proiectarea televizoarelor cu plasmă pentru a compensa această caracteristică a tehnologiei panoului OLED, rezultând detalii fără precedent chiar și în cele mai întunecate scene.

3. Calibrat la Hollywood

Panasonic intenționează să continue colaborarea cu renumitul colorist de la Hollywood, Mike Sowa, pentru a calibra fin modelul EZ1000 înaintea lansării din luna iunie, astfel încât acesta să livreze imagini care să corespundă intenţiilor originale ale realizatorilor.

De asemenea, datorită Hollywood Lab, Panasonic a putut să beneficieze de deceniile de experienţă, colaborând cu profesionişti de la Hollywood pentru a calibra procesarea HCX2 a televizorului EZ1000. Acest lucru are rolul de a garanta ca televizorul redă imagini care reproduc cu fidelitate viziunea realizatorilor acestora.

Inspirându-se din tradiţia îndelungată a Panasonic la Hollywood, EZ1000 este dotat cu câteva funcţii semiprofesionale. De exemplu, EZ1000 permite utilizatorilor profesionişti să încarce propriile sisteme 3D Look Up Table color de pe card SD sau memorie USB, dacă este necesar. De asemenea, modelul include setări de calibrare Imaging Science Foundation (isf)  și este compatibil cu sistemul de calibrare Portrait Displays CalMAN. Pentru consumatori, aceste funcţii reprezintă o dovadă suplimentară a nivelului de precizie a imaginii cu adevărat unice a televizorului EZ1000.

4. Panasonic în fiecare etapă

EZ1000 beneficiază de experienţa Panasonic în fiecare etapă a producţiei de imagini, de la echipamente de transmisie până la definirea standardelor industriale și producţia de televizoare pentru livingul dumneavoastră. Doar înțelegând cu adevărat deciziile care stau la baza procesului de producţie, a cerinţelor tehnice și a problemelor care pot avea un impact asupra imaginilor pe drumul lor de la sursă la ecran, un producător de televizoare poate obţine precizia de care se bucură modelul EZ1000.

5. Certificări terţe

Nu trebuie doar să ne credeţi pe cuvânt că această combinaţie fără precedent dintre panou și procesare poate produce imagini de o acuratețe nemaiîntâlnită. Panasonic a solicitat o certificare completă de la grupul independent THX, asigurându-se că dumneavoastră experimentaţi viziunea regizorului aşa cum și-a propus acesta.

De asemenea, Panasonic va solicita certificarea Ultra HD Premiumde la organizația Ultra HD Alliance din industria audiovizuală pentru EZ1000. Pentru a obţine această certificare, ecranul trebuie să corespundă multor specificaţii exigente privind contrastul, luminozitatea, rezoluţia și culorile, definite de Ultra HD Alliance ca fiind necesare pentru o experienţă HDR precisă și spectaculoasă.

HDR fără compromisuri

Domeniul de lumină suplimentară și spectrele de culori extinse, asociate cu imaginile cu domeniu dinamic ridicat au revoluţionat calitatea imaginii televizoarelor, iar EZ1000 este prevăzut cu funcţii unice pentru a exploata la maximum acest nou și uimitor format.

1. Pregătit pentru viitor

În afara faptului că este compatibil cu standardul industrial HDR10 (PQ), EZ1000 va fi compatibil și cu noul format HDR Hybrid Log Gamma. Acest lucru înseamnă că televizorul va fi compatibil cu noua generaţie de servicii de transmisie HDR așteptate a fi lansate în 2017.

2. Construit pentru HDR

Precizia extremă a culorilor, negrul mult mai profund, detaliile fără precedent în zone ale imaginii care sunt aproape negre și nivelul înalt de luminozitate OLED ale modelului EZ1000 reprezintă o combinaţie personalizată pentru a corespunde valorilor HDR extreme de culoare și contrast. Modul în care fiecare pixel al unui televizor OLED îşi creează propria lumină înseamnă, de asemenea, că uluitoarea luminozitate HDR și nuanţele de negru perfecte pot fi afişate simultan pe ecran, fără a crea dungi care distrag atenţia sau cercuri de lumină care apar accidental în cazul televizoarelor LCD (care trebuie să partajeze lumina externă pe mai multe grupuri de pixeli).

Difuzor cu lame dinamice - optimizat de Technics

Imaginile uluitoare redate de televizorul EZ1000 nu au reprezentat singurul obiectiv asupra căruia s-a concentrat compania Panasonic.

Dorind să ofere cel mai bun sunet pe un televizor OLED, Panasonic a dezvoltat difuzorul cu lame dinamice: un sistem audio incredibil de subţire care include nu mai puţin de 14 unități de difuzoare (opt woofere, patru difuzoare de medii și două tweetere, plus un radiator pasiv quad pentru a amplifica sunetele joase).

În acest scop, inginerii celebrului brand audio Technics au fost implicați în fiecare etapă a dezvoltării difuzorului cu lame dinamice, de la proiectarea mecanică și a circuitelor electrice până la optimizarea sonică.

Sistem de operare inteligent, de ultimă generaţie

EZ1000 este prevăzut cu un nou sistem de operare inteligent My Home Screen 2.0 conceput pentru a oferi utilizatorilor o experienţă foarte plăcută și intuitivă prin intermediul tuturor surselor de conţinut disponibile în prezent telespectatorilor.

Noul sistem de operare, dezvoltat recent, include funcţii precum foldere favorite pentru utilizatori multipli, un buton My App pe telecomandă care poate fi personalizat pentru acces mai rapid la conţinutul dumneavoastră preferat și o aplicaţie Media Player modernizată care acceptă conţinutul 4K HDR10 și conţinutul Hybrid Log Gamma.

(Doar Marea Britanie): Pentru utilizatorii din Marea Britanie, există o versiune nouă a Freeview Play, care include noi instrumente de căutare/recomandare și un Ghid Quick Look care afişează programele TV anterioare, în timp real și viitoare pentru canalul curent. De asemenea, sunt incluse imagini miniaturale în timp real care afişează programele celorlalte canale.

În acelaşi timp, modelele destinate pieţei din Europa Continentală sunt compatibile cu tehnologia IP>TV pentru transformarea transmisiilor în date pe care puteţi să le transmiteţi către celelalte dispozitive.

EZ1000 va accepta streaming 4K HDR de la Netflix, Amazon și YouTube 65EZ1000 include protocolul simplu de descoperire dispozitive Control4 și așteaptă certificarea Connects with Control4. De asemenea, televizorul OLED va fi trimis la Crestron pentru a obține certificarea Crestron.

Design impresionant
Panasonic a proiectat televizorul EZ1000 ținând cont de utilizator, ca parte a conceptului Art&Interior”.  

O caracteristică principală a acestei abordări este faptul că se pune accent pe ecranul plat (nu curbat), care pare a pluti deasupra suportului. Modul în care acest televizor a fost fabricat, cu finisaje negre metalice și fără nicio margine vizibilă creează un aspect natural, elegant, distrăgând atenţia de la construcţia sa fizică.

Și nu în ultimul rând, EZ1000 combină perfect forma și funcția cu ajutorul sistemului său de sunet puternic, integrat elegant în suport.

Rezumat al avansurilor tehnologice esențiale ale modelului EZ1000 comparativ cu modelul Panasonic CZ950 OLED:

EZ1000

CZ950

Plat

Curbat

Nivel OLED de aproximativ două ori mai bun decât nivelul OLED convenţional

Nivel OLED mediu

Aproximativ toată gama de culori DCI

Gama de culori DCI OLED medie

Procesor video HCX2 îmbunătăţit

Prima generaţie de procesoare HCX

Funcţionalitate de încărcare 3DLUT și calibrare ISF

Acceptă doar calibrare ISF

Filtru de ecran Absolute Black (Negru absolut)

Fără filtru

Difuzor cu lame dinamice de 80 W integrat în suport

Sistem sunet de 40 W

Interfaţă îmbunătăţită My Home Screen 2.0

Sistem inteligent din generaţia anterioară

Disponibilitate
Televizorul EZ1000 de 65 de inci va fi disponibil în Europa începând cu  iunie 2017.

1 La 4 ianuarie 2017, pe baza cercetărilor Panasonic.

Despre Panasonic

Panasonic Corporation este lider mondial în dezvoltarea de tehnologii electronice diverse şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, a soluţiilor profesionale şi în industria echipamentelor. De la înfiinţarea sa în 1918, compania s-a extins la nivel global şi activează în prezent în peste 474 de sucursale şi 94 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete totale de  56,794 miliarde EUR (7,553 trilioane JPY) în anul încheiat la 31 martie 2016. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania utilizează tehnologiile proprii pentru a crea o viaţă şi o lume mai bune pentru clienţii săi. 
Pentru a afla mai multe despre Panasonic, accesați:
http://www.panasonic.com/ro.