• Asistență fără egal la nivel mondial destinată fotografilor creativi
• Servicii de reparații disponibile membrilor premium
București, 25 septembrie 2018 – Panasonic anunță lansarea LUMIX PRO, un hub pentru profesioniștii LUMIX, care se va dezvolta odată cu nevoile acestora. Astăzi are loc lansarea unui centru de asistență și a unor servicii extinse pentru profesioniștii creativi. Ca o recunoaștere a faptului că utilizatorii LUMIX au nevoie de mai mult decât de produse pe care să le utilizeze în activitatea de zi cu zi, programul a fost conceput pentru a garanta acestora că își pot continua activitatea, beneficiind în același timp de asistență și reparații precum și de suport global consistent.
LUMIX PRO reprezintă o extindere a programului Lumix Professional Service care funcționează deja în Japonia. Astfel, pe lângă servicii de asistență în Japonia, posesorii modelelor GH4, GH5, GH5S și G9 se vor putea înregistra pentru service LUMIX PRO și în SUA, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Spania.
Service global destinat membrilor premium
LUMIX PRO a fost creat ținând cont de utilizator și este conceput pentru a oferi un cadru pentru susținerea fotografilor și a videografilor, indiferent de nivelul de experiență.
Programul asigură accesarea lui de către cât mai mulți și mai diverși utilizatori LUMIX. Serviciile LUMIX PRO au fost proiectate să se adapteze odată cu cerințele fiecărui artist fotograf sau videograf.
Va fi disponibilă o gamă de servicii locale de întreținere și reparații la nivel global. Acestora li se adaugă întreținerea complementară, cum ar fi curățarea senzorului, vizorului EFV sau corpului, ori calibrarea obiectivului. Membrii vor beneficia, de asemenea, de un timp rapid și garantat de returnare a echipamentului reparat, sau acces la echipamente de împrumut atunci când timpul de returnare nu poate fi respectat. În funcție de numărul de echipamente eligibile, clienții se califică pentru un anumit nivel al programului și vor putea achiziționa calitatea de membru prin magazinul online.
Oferte de service personalizabile
LUMIX PRO va oferi mai mult decât asistență. Clubul pentru fotografi colaborează cu parteneri cheie din cadrul ecosistemului fotografic pentru a oferi o gamă de beneficii suplimentare sau exclusive membrilor săi.
Pachetul de servicii și suport reprezintă un program cu mai multe niveluri, conceput pentru a se adapta cerințelor fotografului individual. Fotografii care călătoresc vor putea beneficia de avantajele aplicabile pentru nivelul lor de membru în țările care oferă serviciul de reparații, pentru a se asigura că pot continua să lucreze.
Înscrierile se deschid astăzi în Europa, cu o perioadă de înregistrare inițială gratuită. Panasonic va continua să extindă serviciile LUMIX PRO în alte țări, creând un program cu adevărat global, care poate susține fotografii când și unde au nevoie cel mai mult.
Despre LUMIX
LUMIX este marcă a Panasonic Corporation. A fost creată în 2001 iar în 2008 a fost lansată sub acest brand prima cameră mirrorless din lume. Odată cu lansarea modelului GH5, marca LUMIX a fost propulsată pe piața profesională, o poziție care a continuat să fie consolidată prin lansările ulterioare ale modelelor LUMIX G9 și GH5S.
Despre Panasonic
Panasonic Corporation este lider mondial în dezvoltarea de tehnologii electronice diverse şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, a soluţiilor profesionale şi a echipamentelor industriale. Aniversând, în 2018, 100 de ani la înfiinţarea sa, compania Panasonic este activă la nivel global, fiind prezentă acum în peste 495 de sucursale şi 91 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete totale de 61,711 miliarde EUR în anul încheiat la 31 martie 2017. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania utilizează tehnologiile proprii pentru a crea o viaţă mai bună şi o lume mai bună pentru clienţii săi.
Pentru a afla mai multe despre Panasonic, accesați:
https://www.panasonic.com/ro
Pagini Recomandate
Nu au fost găsite articole relevante pentru topicul căutat.
-
Panasonic prezintă o nouă versiune de cameră mirrorless full frame LUMIX S5D
-
Panasonic prezintă cel mai mic și mai ușor* obiectiv zoom din lume: LUMIX S 18-40mm F4.5-6.3 (S-R1840)
-
Panasonic anunță noi actualizări ale firmware-ului pentru camerele sale din seriile LUMIX S și G: S9, S5II, S5IIX, G9II
-
Panasonic lansează noua cameră mirrorless LUMIX GH7 Micro Four-Thirds
-
Panasonic anunță noua cameră foto compactă mirrorless full-frame LUMIX S9
-
Panasonic prezintă noul obiectiv pancake cu distanță focală fixă din seria LUMIX S: LUMIX S 26mm F8 (S-R26)
-
Panasonic - o nouă actualizare de firmware care îmbunătățește experiența de fotografiere și funcția de partajare a LUMIX S5II și S5IIX
-
Panasonic LUMIX S 100mm F2.8 MACRO (S-E100) - cel mai mic și mai ușor* teleobiectiv mediu macro cu distanță focală fixă din lume