https://myprofile.panasonic.eu/login?lang=en_GB&{0} /servlet/saml/logout4eu?{0}

Boxa HC1020 oferă o calitate extraordinară a sunetului și un aer modern spațiului interior

București, 15 februarie 2017 – Panasonic prezintă un nou model al seriei ALL din gama Connected Audio: boxa HC1020, având un design adaptat interioarelor moderne, ce ofera şi posibilitatea montării pe perete, având un mod de sunet dedicat, care oferă un câmp sonor mai vast, acoperind intreg spatiul camerei, cu o claritate excelentă.

Gama de produse Connected Audio de la Panasonic oferă o experiență nelimitată de ascultare, astfel încât utilizatorii se pot bucura, oriunde în casă, de muzica de pe internet, de cea din colecții digitale, de pe CD-uri sau de la radio.

Design excepțional pentru un stil de viață modern
HC1020 încorporează performanța de înaltă calitate într-o carcasă minimalistă, care se armonizează cu orice spațiu și oferă camerei un aer plăcut și modern. Difuzoarele sunt prevăzute cu un nou material textil tip mesh și un panou frontal cu efect oglindă, concepute pentru a se potrivi până în cel mai mic detaliu cu interiorul camerei. Designul subțire și elegant cu adâncime de 71 mm este disponibil în mai multe culori.

Odata cu adaugarea noului model HC1020, Panasonic oferă o gamă de produse Connected Audio, care oferă cu adevărat libertate experienței de ascultare; te bucuri de servicii de muzică online, colecţii digitale, radio și multe altele, printr-un sunet de înaltă calitate.

Calitate extraordinară a sunetului
Bucurați-vă de un bas bogat și robust și experimentați muzica exact așa cum s-a intenţionat să fie auzită, mulțumită amplificatorului LincsD-Amp de a 3-a generație. Cea mai nouă versiune a acestei tehnologii corectează probleme precum bruiajul și zgomotul de alimentare care cauzează de obicei distorsiuni la redarea muzicii digitale.

Atunci când boxa este montată pe perete, există mai puține obstacole care pot crea reverberații, deoarece difuzoarele sunt poziționate la înălțime. Astfel se creează un câmp sonor clar, mai vast, pentru un sunet care umple întreaga cameră. De asemenea, modul presetat dedicat montării pe perete optimizează sunetul prin procesarea digitală a semnalelor și setările EQ adecvate măsurate față de efectul de deflector al peretelui din spate.

Noul model HC1020 are o putere de 40W care vă va umple casa cu sunet puternic, fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea sau claritatea. Cele două difuzoare adoptă și Twisted Acoustic Port, un port acustic cu o formă unică, concepută pentru o rezonanță ridicată.

Umpleți casa de muzică datorită conectivității fără egal
Panasonic HC1020 se poate conecta la diverse surse de muzică, iar utilizatorii se pot bucura de muzica lor preferată cu o singură atingere a unuia din cele cinci butoane presetate.

Operarea intuitivă a aplicației Panasonic Music Streaming permite oricarei persoane controlarea rapidă și facilă a tuturor echipamentelor ALL Connected Audio în diferite camere, folosind o rețea WiFi existentă. În plus, această aplicație poate fi utilizată pentru a controla ușor streamingul muzicii prin Bluetooth® (folosind practic orice serviciu asemănător YouTube), redarea muzicii de pe CD, radio și USB re-streaming, precum și furnizarea link-urilor către Spotify, Napster, TuneIn și alte aplicații compatibile cu AllPlay™. De exemplu, funcția de re-streaming a CD-ului este posibilă acum cu ajutorul acestui dispozitiv conectat și îi permite utilizatorului să se bucure de muzica oferită în acest format oriunde în casă.

Despre Panasonic

Panasonic Corporation este lider mondial în dezvoltarea de tehnologii electronice diverse şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, a soluţiilor profesionale şi în industria echipamentelor. De la înfiinţarea sa în 1918, compania s-a extins la nivel global şi activează în prezent în peste 474 de sucursale şi 94 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete totale de 56,794 miliarde EUR (7,553 trilioane JPY) în anul încheiat la 31 martie 2016. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania utilizează tehnologiile proprii pentru a crea o viaţă şi o lume mai bune pentru clienţii săi.
Pentru a afla mai multe despre Panasonic, accesați:
http://www.panasonic.com/ro