https://myprofile.panasonic.eu/login?lang=en_GB&{0} /servlet/saml/logout4eu?{0}

Panasonic dezvăluie întreaga frumuseţe a tehnologiei HDR 4K cu noul său produs ‘eco-system’

Noul televizor şi playerul de discuri Ultra HD Blu-ray lucrează împreună pentru obţinerea unei calităţi a imaginii neasemuit de frumoase şi precise, de ultimă generaţie

Frankfurt, Germania (29 februarie 2016) - Anul acesta la CES s-a pus accentul pe intrarea industriei într-o nouă eră a calităţii imaginii, întrucât efectele vizuale spectaculoase datorate rezoluţiei 4K UHD se combină cu tehnologia HDR (High Dynamic Range - Domeniu dinamic ridicat). În cadrul Congresului Panasonic 2016, Panasonic a prezentat televizorul DX900 4K LED LCD ‘Ultra HD Premium’ şi playerul de discuri Ultra HD Blu-ray UB900 4K. Împreună, acestea reprezintă un ecosistem complet al produselor generaţiei viitoare pentru consumatorii care doresc să se bucure de un conţinut 4K HDR la cea mai bună calitate, cu cel mai bun echipament.

Atât televizorul DX900, cât şi playerul de discuri Ultra HD Blu-ray UB900 oferă o procesare video extraordinară și lucrează împreună pentru beneficii maxime rezultate din detaliile suplimentare, gama de culori, luminozitatea, contrastul şi precizia pe care formatul Ultra HD Blu-ray le poate oferi.

În plus, ambele produse au fost dezvoltate cu sprijinul Laboratorului Panasonic de la Hollywood și au certificare THX. Acest lucru înseamnă că au fost evaluate de centrul de testare independentă al THX ca fiind capabile să livreze imagini de cea mai bună calitate.

DX900 oferă suport pentru multe servicii populare de video-la-cerere OTT globale sau locale și va oferi în curând titluri in format HDR de la Amazon, incluzând Amazon Original Series (Seria Originală Amazon) și altele. Panasonic iși propune, de asemenea, să asigure suport pentru Netflix HDR streaming. Mai mult, UB900 va suporta și conținut video-la-cerere (VOD) 4K.

În plus, puteţi reda şi propriile fotografii şi imagini video 4K realizate cu echipamente precum camerele LUMIX ale Panasonic.  Cu toate aceste opţiuni de conţinut 4K UHD disponibile acum în familia de produse 4K Panasonic, în continuă extindere, puteţi începe cu adevărat să lăsaţi în urmă vechea lume HD.

Chiar şi în situaţiile în care alegeţi să vizionaţi un conţinut Blu-ray sau o transmisie în loc de conţinut nativ 4K, televizorul DX900 şi playerul de discuri Ultra HD Blu-ray UB900 vă pot oferi şi atunci o experienţă 4K UHD datorită sistemelor de procesare şi upscaling HD-la-4K, extrem de puternice.

Descrieri sumare ale produsului

DX900: Permite redarea celor mai frumoase şi fidele imagini LCD TV existente

      • Disponibil cu diagonale ale ecranului de 58 inch şi 65 inch, DX900 aduce cu sine o gamă largă de noi tehnologii hardware şi software create             pentru a reda cele mai precise imagini HDR şi SDR (domeniu dinamic standard) posibile.

      • Noul panou cu structură Honeycomb deținut pe DX900 oferă un control independent al luminii în sute de zone ale imaginii şi reduce la           minimum scurgerile de lumină între zone, oferind performanţe de contrast extreme, necesare pentru HDR .

      • Tehnologia unică 3D Look Up Table de la Panasonic este disponibilă pentru gestionarea cerinţelor extreme de culoare ale HDR, în vreme ce                procesorul Panasonic HCX+ (Hollywood Cinema eXperience plus) garantează faptul că orice tip de sursă HDR este proiectată pe ecranele                   DX900 în aşa fel încât să fie întotdeauna natural, detaliat şi cu multe nuanţe.

Player de discuri Ultra HD Blu-ray UB900: Cea mai bună imagine tocmai a devenit şi mai bună

      • Blu-ray-ul a livrat în mod constant cele mai bune imagini şi performanţe audio pentru era HD. Acum Ultra HD Blu-ray va face acelaşi lucru pentru         era 4K HDR - în special la redarea cu ajutorul noului player de discuri Ultra HD Blu-ray UB900 de la Panasonic, un player care nu face niciun               compromis în ceea ce priveşte calitatea imaginii.

      • UB900 nu lasă deoparte nicio posibilitate în încercarea sa de a utiliza fiecare bit din cantitatea enormă de date stocate pe un disc Ultra HD                     Blu-ray, prin folosirea unor procesări cromatice şi de gradaţie patentate, ce au fost dezvoltate şi optimizate de Laboratorul Panasonic de la                      Hollywood. Acest lucru are rolul de a garanta că toate detaliile, nuanţele şi tonurile pe care regizorul doreşte să le vedeţi pe televizorul                               dumneavoastră sunt prezente.

      • UB900 refuză, de asemenea, orice compromis în privinţa calităţii sunetului, folosind componente de calitate hi-fi, prin separarea gestionării                  video şi audio, şi acceptând formate audio de înaltă rezoluţie precum DSD şi ALAC, pe lângă formatele mult mai comune WAV/FLAC                              /MP3/AAC/WMA.

# SFÂRŞIT #

Despre Panasonic
Panasonic Corporation este un lider mondial în dezvoltarea unor diverse tehnologii electronice şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, soluţiilor la nivel de întreprindere şi în industria echipamentelor. De la înfiinţarea sa în 1918, compania s-a extins la nivel global şi operează în prezent peste 468 de sucursale şi 94 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete consolidate de 7.715 trilioane JPY (57,74 miliarde EUR) pentru anul încheiat la 31.03.15. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania îşi utilizează tehnologiile pentru a crea o viaţă şi o lume mai bună pentru clienţii săi. Pentru a afla mai multe despre Panasonic: http://www.panasonic.com/ro/.